Minimax aduce prietenii mai aproape cu un nou super serial: ”Micul meu ponei: Viață de ponei”

Cei mai mici telespectatori au parte de un dar special marca Minimax, chiar de 1 iunie: premiera noului desen animat, „Micul Meu Ponei: Viață de Ponei”, de la ora 18:30.

Minimax difuzează o doză dublă, câte două episoade, zilnic de la aceeași oră, din acest super serial animat,  în care accentul se pune pe importanța prieteniei și distracția fără sfârșit din lumea magică a poneilor. 

Postul de televiziune Minimax îi invită, așadar, pe cei mici să descopere partea amuzantă a prieteniei. Așa cum elevii în general își vizitează prietenii acasă după școală, micii ponei își petrec mare parte a timpului la Sugarcube Corner, un loc delicios. Acolo, Pinkie Pie este mereu pregătită să le servească cupcake-uri cremoase clientelor ei preferate – cele mai bune prietene ale ei. Aventurile și misterele de care au parte cea mai tare gașcă de prietene, Mane 6, sunt și ele cu specific culinar, mai ales legate de desert. 

Atunci când există o sursă misterioasă de poțiuni magice, aventurile cotidiene legate de cupcake-uri și creme nereușite devin mult mai caraghioase și pline de farmec! 

Nu rata cel mai amuzant serial, cu poneii preferați ai tuturor copiilor, numai la Minimax!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *