Energia “verde” – Noul must-have în piața imobiliară

de | august 3, 2023

Numărul proiectelor “verzi” sau inteligente a crescut cu 100% în ultimii 10 ani. Astfel, dacă în 2014 asistam la primul proiect imobiliar cu pompe geotermale din România, acum peste 15% din proiectele rezidențiale din piață folosesc diverse forme de ecologizare și tehnologizare a clădirilor.  

Dezvoltatorii imobiliari consacrați folosesc în toate proiectele lor, fie că vorbim despre proiecte de volum sau boutique, diferite concepte de integrare tehnologică avansată și a practicilor durabile în aspectele legate de proiectarea și construcția clădirilor.

“În toate proiectele noastre încorporăm soluții pentru gestionarea eficientă a resurselor, cum ar fi ferestre și izolații eficiente din punct de vedere energetic și ecologic, fațade ventilate, sisteme care economisesc apă, încălzire prin pardoseală și spații verzi care ajută la îmbunătățirea calității aerului. De asemenea, promovăm designul verde prin optimizarea iluminatului natural și a ventilației adecvate a spațiilor.” (Elena Dumitrache, Eden Capital Development)

Încălzire geotermală

În prezent, în România există tot mai multe proiecte rezidențiale noi ce folosesc pompele de căldură ca sursă de încălzire/răcire a clădirilor, dintre care doar 0,1% folosesc pompe geotermale. Diferența este că pompele de căldură aer-apă folosite pe scară largă au unități exterioare, asemănătoare aerelor condiționate, dar au costuri de implementare mai reduse, în timp ce pompele geotermale implică un sistemul complex și cu o investiție mare. Pompele geotermice se bazează pe foraje în pământ la adâncimi de câțiva zeci de metri, folosind temperatura pământului pentru asigurarea încălzirii, răcirii și apei calde.

„Ecovillas a fost printre pionierii acestui concept în România. În 2014 a fost lansat primul proiect de case “verzi”, în Sectorul 5, vândut integral în mai puțin de 2 ani și am continuat acest concept cu pproiectulde blocuri Loft din Mogoșoaia, iar anul acesta am lansat primul proiect de lux sustenabil – Epique home, în zona Pipera, una dintre cele mai căutate zone rezidențiale actuale. Credem că acest concept al “ecologizării” clădirilor este un mare pas înainte pentru societatea românească și pentru piața imobiliară, motiv pentru care vom continua să inovăm și să ne ridicăm la cele mai înalte standarde internaționale din punct de vedere al sustenabilității” (Vlas Veaceslav – CEO Ecovillas Company)

Fațadă ventilată și aspirare centralizată

Una dintre opțiunile verzi ale ansamblului rezidențial Cortina North este fațada ventilată din placaje de fibrociment. Acesta este un material de construcție durabil și foarte ușor în comparație cu alte materiale de ciment, oferind o perspectivă naturală și rezistentă. 

“Parteneriatul Cortina North cu Swisspearl vine în urma unei analize intense și aplicate a pieței, mai ales că suntem recunoscuți în piață prin ansamblurile dezvoltate sub brandul Cortina pentru fațadele ventilate unice aplicate în fiecare dintre acestea (Cortina Residence, Cortina Academy, Cortina126). Fațada ventilată este o variantă ecologică și de înaltă calitate. Niciun alt sistem de fațadă nu poate implementa cerințele de protecție împotriva căldurii și umezelii, precum și ignifugabilitate ridicată și izolare fonică, într-un mod atât de simplu și atrăgător din punct de vedere vizual.” (Elena Dumitrache, Eden Capital Development)

Proiectul Epique home reînvie aspirarea centralizată prin pereți, un concept folosit la Castelul Peleș, dar uitat de-a lungul anilor. 

„Prin aspirare centralizată practic reducem praful din locuință pe care îl avem când se aspiră cu un aspirator clasic. Aerul de evacuare de la aspiratorul centralizat este scos direct afară,  deci un plus pentru sănătatea locatarilor, dar și un mod nou de a ne ușura viața făcând curățenie.  Prin acest sistem se conectează doar furtunul de la aspirator, având prize la fiecare etaj. Aspiratorul central se montează în camera tehnică și are toată infrastructura pregătită de noi.” (Vlas Veaceslav – CEO Ecovillas Company)

Spații verzi 

Noile tendințe din piața imobiliară post-pandemie au în topul cerințelor clienților spațiile verzi și facilitățile in-house. Astfel, dezvoltatorii investesc masiv în construirea spațiilor comune, un factor ce aduce plus-valoare proiectului rezidențial. De exemplu, investiția din partea Cortina North pentru amenajarea spațiilor verzi din prima fază de execuție a proiectului, ce reprezintă aproximativ 4000mp, are o valoare de peste 650.000€, pe lângă cheltuielielile lunare care vizează întreținerea spațiilor verzi și pot ajunge în jurul sumei de 10.000€.

“Întregul concept de landscaping al proiectelor Cortina are în vedere toate aspectele: personal specializat cu studii în domeniul horticol și silvic, sol special de calitate, sisteme de drenaj și membrane speciale, sistem automatizat de irigare calibrat în funcție de necesitățile fiecărei specii de plante, temperaturi și anotimp, igienizare, tratamente, întreținere. Pentru amenajarea spațiului verde din proiectul Cortina North la stadiul actual s-au folosit până în prezent peste 10.000 de plante în stadii mature de dezvoltare care necesită servicii de mentenanță constantă. Spații verzi generoase, piste de biciclete și de alergare, stații de încărcare mașini electrice, facilități comune outdoor și indoor – așa arată ansamblurile moderne” (Elena Dumitrache, Eden Capital)  

Eden Capital Development are capital integral românesc și este prezentă pe piața rezidențială din București din anul 2009. Compania are în portofoliu, sub marca Cortina, cinci ansambluri construite deja sau aflate în curs de dezvoltare – Cortina Residence, Cortina Academy, Cortina North, Cortina Forest și Cortina 126.

Ecovillas Company dezvoltă în Pipera proiectul Epique home, cu 18 case, iar construcția se va finaliza până în decembrie 2023. Cele 18 case au 4 camere, 3 băi, bucătărie, spații de depozitare, terasă circulabilă, parcare acoperită și grădină proprie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *