4 locuri pe care nu trebuie să le ratezi în concediul de vară

Nimic nu reușește să relaxeze mai bine mintea și trupul ca un concediu în care îți poți încărca bateriile. Chiar dacă ai planificat deja următoarea vacanță cu cei mici sau încă încerci să proiectezi un itinerar cât mai cuprinzător, un lucru este sigur – șansele ca anul acesta să vizitezi o mare parte din țara noastră cresc vertiginos. Apariția virusului Covid-19 și a numeroaselor efecte pe care acesta le-a cauzat au îmbunătățit turismul intern. Mlți dintre noi se rezumă doar la granițele interne, de fiecare dată când vine vorba de concedii și vacanțe. De aceea, dacă ești în căutarea unor locuri pe care nu trebuie să le ratezi în această vară, asigură-te că le introduci și pe următoarele patru pe lista ta!

  1. Câteva zile de relaxare și terapie la mare

Litoralul romanesc este un punct turistic frecventat atât de cupluri, cât și de familii numeroase și găști de prieteni. Din acest motiv, la Marea Neagră vei descoperi tot ceea ce cauți – nu doar liniște, ci și zone cu distracție și voie bună. Cazarea este cea mai importantă, pe care trebuie să o rezervi din timp. În caz contrar, există șanse să achiți sume impresionante pentru un singur week-end de relaxare.

Nu mai este demult un secret faptul că diminețile în care poți vedea răsăritul fac foarte bine la sănătate. Aerosolii sunt recomandați atât copiilor, cât și adulților, ceea ce va face din mersul la mare cu familia un adevărat beneficiu pentru organism.

  • Lacul de Smarald din țara noastră

Știai că România are unele dintre cele mai frumoase zone din lume? Printre acestea se numără și Lacul de Smarald, situat în cariera Brazi de la Racoș. Pe lângă aspectul impresionant și a culorii apei, acesta are o adâncime de până la 10 metri. În plus, în imediata proximitate poți să vezi și vulcanul stins. Întreaga zonă se aseamănă cu cea a vulcanului Etna, fiind o reală atracție turistică pentru străini.

Anul acesta oferă prilejul ideal de a descoperi toate minunățiile pe care țara noastră le găzduiește.

  • Crestele munților din România

Persoanele care au o condiție fizică bună sunt invitate să urce pe crestele munților, atingând fiecare vârf în parte. Cu echipamentul potrivit și cu o stare de spirit imbatabilă poți pleca la drum, fără a uita însă să ai la tine atât mâncare, cât și câteva sticle cu apă. În funcție de durata pe care o vei petrece în drumeție, vei avea timp să te întorci în aceeași zi sau să poposești la una dintre cabanele de pe drum. Fiind vară, îi vei putea lua cu tine inclusiv pe cei mici. Dacă ești la prima activitate de acest fel, nu este recomandat să pleci de unul singur la drum. În schimb, poți apela la personalul specializat care desfășoară astfel de drumeții în grup și, astfel, să te asiguri că totul merge conform planului.

  • Cetățile fortificate și medievale

Zonele Mediașului, Sighișoarei și ale Făgărașului integrează câteva dintre cele mai frumoase clădiri medievale și cetăți fortificate. Acestea sunt recunoscute în istorie datorită luptelor și victoriilor, precum și a modului strategic în care acestea au fost proiectate. Astăzi, multe dintre ele sunt recondiționate, așteptând vizitatori curioși care să le calce pragul începând cu primele ore ale dimineții.

În timpul concediului de vară este recomandat să le vizitezi pe fiecare în parte și să descoperi istoria din spatele locului. În imediata apropiere vei putea găsi locuri de cazare ideale, la prețuri foarte accesibile. Mâncarea tradițională românească nu este greu de găsit, iar voia bună este la ea acasă atunci când ai lângă tine oamenii dragi ție.

Descoperă frumusețea țării noastre chiar și pe timpul pandemiei, alegând zone de interes și pline de mister!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *