jucarii educative copii

În ultimii ani s-a observat un trend în creștere, și anume că părinții caută din ce în ce mai multe jucarii educative copii. Se poate remarca prin acest fapt o schimbare a modului de creștere a copiilor, venit odată cu noua generație de părinți. Această modalitate de creștere a copilului se bazează pe educarea lor, începând cât mai devreme posibil, fără a renunța, desigur, la partea frumoasă a copilăriei, a jocurilor și distracției.

Acest stil de creștere este susținut și de către lumea știintifică. Numeroase studii au arătat că un copilaș învață și reține informații mult mai repede decât un adult. De aceea este mereu indicat să învețe lucrurile cât mai devreme se poate (desigur, într-o limită realistică, nimeni nu se așteaptă ca un băiețel de doi ani să învețe limba franceză).

Deci, de ce ar trebui să le oferim copilașilor noștri jucării educative? Pe lângă faptul că ajută în formarea inteligenței lor de la o vârstă foarte fragedă, acestea sunt și foarte distractive (spre deosebire de o carte sau o clasă unde se învață). Iar cu toții știm că orice fetiță sau băiețel preferă oriiiiiicând să se joace decât să învețe. Așa putem să îi “păcălim” pe năzbâtioși să mai și învețe ceva.

În al doilea rând, cu câteva excepții, majoritatea jucăriilor interactive sunt mult mai puțin zgomotoase decât acele puști de jucărie care fac în toate felurile și scot toate sunetele posibile, iar după o zi lungă de muncă ultimul lucru pe care vrei să îl auzi este sunetul pistolului spatial și al războiului imaginar care are loc în imaginația băiețelului tău.

Și să nu uităm de faptul că jocurile educative sunt și interactive – copilașul tău nu va fi doar un martor pasiv la acțiunea ce se petrece în fața lui, ci particpă în mod activ la ea. Astfel, nu îți ține doar mintea ocupată, dar se și distrează în același timp.

Acestea sunt doar câteva motive care explică creșterea popularității jucăriilor educative în ultimii ani, o creștere care trebuie admirată, căci goana după cunoaștere este un scop care ne va marca toată viața, așa că de ce să nu începem de mici?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *