La un moment dat, mai devreme sau mai tarziu, aproape toti parintii trec prin experienta mutarii la o casa noua impreuna cu copii. Indiferent de motivul deciziei de a te muta in alt loc, una plina de entuziasm sau fortata de imprejurari,  copilul tau, la fel ca tine, va fi supus unei presiuni. O schimbare pe care o asteapta sau poate nu, o acomodare cu noua locuinta care te face sa ai emotii in privinta ei pentru cel mic.

     Aceasta experienta trebuie gestionata in mod adecvat, deoarece schimbarea casei sau chiar mutarea intr-o alta localitate poate deveni traumatizanta pentru copii, fiind supusi unei schimbari radicale a mediului in care deja s-au obisnuit. Chiar daca stresul si agitatia mutarii  in sine, ii da parintelui senzatia ca nu pare sa aiba ceva efect negativ asupra copilului, totusi ei simt stresul celor din jur si devin afectati de aceste lucruri. Copilul tau are nevoie de o atentie sporita pe durata acestui proces, vestea schimbarii locuintei in care deja s-au obisnuit trebuie spusa cu atentie, explicate pe intelesul lui beneficiile aduse de noua casa.

Hotararea unei schimbari 

     In functie de motivele care au dus la decizia de a va muta in alt loc, poate fi mai usor sau mai puțin de inteles pentru copii. Daca la baza acestei schimbari este urmarea unui divort sau a unui deces, ea poate fi in avantajul copilului, dar indiferent de ce te-a facut sa doresti aceasta schimbare nu neglija sentimentele celui mic si explicatiile pe care trebuie sa i le dai. Sentimentul de siguranta si stabilitate poate fi transmis lui doar de catre tine.

Dialogul si mutarea in casa noua cu copilul

     Incearca sa ai un dialog cu cat mai multe explicatii si detalii despre noul loc. Pentru cei mici te poti folosi de o poveste sau de un joc in mutarea jucariilor si a lucrurilor din casa. Asigura-te ca nici o jucarie nu ramane in urma sau se pierde, iar inainte de a muta lucrurile mergeti impreuna in vizita de cateva ori la viitoare locuinta pentru a nu-i fi strain acel spatiu.

   In complex rezidential Iasi,  gasesti case Valea Ursului intr-o zona linistita, cu aer curat si ferita de aglomeratia obisnuita a orasului. Fiind in apropierea stradei principale spre oras, copii care locuiesc cu parintii in complex rezidential Iasi au acces la statiile de transport in comun, lucru care le ofera  confort atat parintilor cat si copiilor privind naveta la scoala din timpul saptamanii. Aceste case Valea Ursului, moderne la interior, luminoase si spatioase, cu terasa, cu o curte frumos amenajata, vor fi indragite de copii tai. Pe langa confortul si frumusetea locuintei, intr-un complex rezidential Iasi beneficiezi de siguranta si protectie, paza la intrari si camere de supraveghere pe fiecare strada. Un alt beneficiu adus de complex sunt relatiile dintre oameni, comunitatea este unita, participa la activitati comune, se intalnesc si interactioneaza in timpul liber in spatiile verzi special amenajate, iar copilul tau are mai multe sanse de acomodare si de a-si gasi noi prieteni intr-o comunitate restransa.

     Inainte si dupa mutarea la o casa noua, atentia sa fie indreptata spre copii. Acest lucru reprezinta pentru ei o schimbare majora si chiar daca sunt mici sau adolescenti vor avea nevoie de rabdarea ta si de informatii legate de cum va decurge schimbarea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *